Top 10 case săsești din Transilvania, atent restaurate

Tot mai des vorbim despre ce bine era în copilărie, când puteam alerga în voie pe afară, când ne aduceau părinții o pâine unsă cu gem pe străzi ca să nu murim de foame. Ce bine era în copilărie când zilele erau atât de lungi și viața părea fără griji.

Ce-ar fi să retrăim momentele acelea și să le arătăm și copiilor noștri cum era viața de odinioară? Pentru a veni în ajutorul vostru, am făcut o listă cu 10 case săsești autentice, din frumoasa noastră Transilvania, care promovează turismul lent, „slow tourism”. Ordinea de mai jos este aleatorie, casele fiind una și una și fiecare oferind o experiență unică.

1. Villa Rihuini Wine House

Capacitate: 6 persoane (4 camere duble) 

Sat Richiș, județul Sibiu. Distanță: 36 km de Sighișoara / 70 km de Sibiu 

În unul dintre cele mai bine păstrate case săsești din Transilvania, o familie a reușit să readucă spiritul săsesc la viață. Aceștia au restaurat o casă tradițională săsească, folosind doar meșteri locali și materiale ecologice. Având o vastă experiență în cultivarea viilor, s-au axat mult pe ecoturism și agroturism local. La Vila Rihuini Wine House puteți observa cum se produce vinul manual, cu unelte vechi și veți afle mai multe despre istoria viticolă a satului. Tot aici veți fi întâmpinați de un paradis al florilor!

Puteți rezerva aici

2. Richiș 22

Capacitate: 8 persoane (4 camere duble) 

Sat Richiș, județul Sibiu. Distanță: 36 km de Sighișoara / 70 km de Sibiu 

Rămânem tot în inima Transilvaniei, în același sat Richiș. Richiș 22 este o altă casă săsească autentică din sat care a trecut printr-un proiect de renovare. S-a dorit să se păstreze aspectul inițial al casei, dar pentru un plus de confort, s-au adus îmbunătățiri în interior. Satul Richiș este situat într-o zonă liniștită, verde care merită descoperită pe biciclete. Dacă sunteți pregătiți pentru aventură, puteți închiria biciclete de la Richiș 22. Tot aici aveți ocazia să experimentați gastronomia săsească. Domnița casei organizează prânzuri sau cine în casele sătenilor. Sună tare bine, nu-i așa?

Puteți face rezervări aici

3. Casa din Șona, Țara Făgărașului

Capacitate: 4-5 persoane

Șona, județul Brașov. Distanță: 8 km de Făgăraș; 85 km de Sibiu 

O casă săsească, din piatră, veche de peste 100 de ani a fost readusă la viață, păstrând cât mai mult din arhitectura tradițională. Pentru a nu-i altera deloc din farmecul de altădată, toaleta și baia se află în exteriorul casei. Proprietarii au o grădină de legume și fructe la care turiștii au acces nelimitat. Se pot închiria biciclete de la cazare, iar zona este una extrem de ofertantă, cu multe obiective turistice și atracții.

Puteți rezerva aici

4. Casa Criț 164

Capacitate: 8 persoane (4 camere duble) 

Criț, județul Brașov. Distanță: 32 km de Sighișoara, 86 km de Brașov

Satul săsesc Criț este unul dintre norocoasele care mai păstrează încă farmecul săsesc de altădată. Casa Criț 164 este o dovadă că turismul rural poate revitaliza și revigora spațiul satelor multietnice. Casa a fost restaurată cu ajutorul meșterilor din sat, folosindu-se materialele și tehnica de pe vremuri. Mobilierul este vechi, originar din Transilvania, cu covoare țesute la război, sobe bătrâne și obiecte de decor autentice. Dacă doriți o vacanță activă, încercați traseul amenajat de biciclete care leagă satele cu bisericile fortificate din zonă.

Casa se integrează integral și se poate rezerva aici

5. Șura Sasului

Capacitate: 8 adulți + 2 copii (4 dormitoare) 

Amnaș,  județul Sibiu. Distanță: 24 km de Sibiu / 48 km de Alba Iulia

Deși titlul articolului este „case săsești”, am făcut o excepție pentru minunăția aceasta. Este vorba despre o șură veche care aparținea unui sas înstărit, construită la începutul secolului al XX-lea. Casa în care acesta locuia a fost demolată, dar șura a rămas în picioare și după sute de ani, a fost recondiționată și introdusă în circuitul turistic.

Șura Sasului se închiriază integral și se poate rezerva aici.

6. Casa Eva Wegner 

Capacitate: 19-20 persoane 

Biertan,  județul Sibiu Distanță:  36 km de Sighișoara / 81 km de Sibiu

În unul dintre cele mai cunoscute și bine conservate sate săsești din Transilvania, Biertan, s-a creat o imagine de ansamblu tipic rurală. Casele săsești sunt readuse la viață, înfrumusețate și introduse în circuitul turistic. Amplasată în imediata vecinătate a Bisericii Evanghelice Fortificate din Biertan, monument UNESCO, se găsește Casa Eva Wegner.  Îmi doresc de multă vreme să ajung la Festivalul Lună Plină – festival de film horror, de la Biertan, iar acum, de când am descoperit această pensiune atât de frumoasă, am un motiv în plus s-o fac!

Puteți face rezervări aici.

7. Convivium Transilvania

Capacitate: 19-20 persoane 

Criț, județul Brașov. Distanță: 32 km de Sighișoara, 86 km de Brașov

Această casă renovată, care datează din secolul al XVIII-lea, este situată în satul săsesc Criț, la 12 km de localitatea Saschiz, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Locul păstrează cu grijă moștenirea istorică și culturală a Transilvaniei. Aici puteți experimenta tradiția culinară locală: proprietatea găzduieşte Academia Culinară Transilvania, care oferă preparate culinare tradiționale din Transilvania și organizează diverse activități. Cât de gustos poate să fie!

Se poate rezerva aici

8. La Hansi, Criț

Capacitate: 19-20 persoane (3 case)

Criț, județul Brașov. Distanță: 32 km de Sighișoara, 86 km de Brașov

La Hansi promovează un stil de viață autentic, liniștit și relaxat. Atmosfera aici este foarte plăcută în toate anotimpurile, vara când puteți petrece timp în natură, iar iarna când lemnele troscnes în sobele de teracotă. Mâncarea este preparată doar din produse locale, acompaniate de un vin gustos, producție proprie. Șura restaurată, situată între case este locul ideal pentru socializare şi poveşti.

Puteți rezerva aici sau la [email protected]

9. Meșendorf Gasthaus

Capacitate: 19-20 persoane 

Meșendorf,  județul Brașov. Distanță:  37 km de Sighișoara /86  km de Târgu Mureș și Brașov

Meșendorf Gasthaus este un complex turistic, format din case vechi săsești, atent restaurate, și case noi care urmează simplitatea și frumusețea arhitecturii săsești. Șura, veche de 100 de ani, este spațiul din complex care îmbină vechiul și noul. Șura a fost conservată în forma sa originală, dar a fost transformată într-un spațiu de luat masa. Curtea și grădina nu se lasă nici ele mai prejos și impresionează prin verdeață, livada de pomi fructiferi și locurile numai bune de lenevit sau de citit o carte.

Puteți rezerva aici

10. Casa Trappold

Capacitate: 19-20 persoane 

Apold,  județul Mureș. Distanță: 15 km de Sighișoara / 68 km de Târgu Mureș

Am decis să pun pe listă și o pensiune săsească, cu o capacitate mare de cazare și posibilitatea de a găzdui evenimente.În fosta șura a casei încap 50 de oameni în jurul mesei. Partea faină este că în mijloc se găsește un șemineu cu lemne care contribuie la aspectul rustic al șurii, dar și la atmosfera intimă. Curtea este mare și vă stă și ea la dispoziție pentru orice fel de evenimente. Pentru cei aventurieri, de la Casa Trappold puteți pleca în plimbare cu ATV-uri sau cu bicicleta pe dealurile și prin satele săsești din împrejurimi.

Puteți rezerva aici

Sharing is caring!

Comments

comments

2 Replies to “Top 10 case săsești din Transilvania, atent restaurate”

  1. Va recomand sa va intoarceti privirea si spre comunele din jurul Brasovului , Harman ( mai demult Herman (în dialectul săsesc Huntschprich ) , Cristian , Prejmer , Bod etc . In Harman v-as recomanda The Country Hotel , o casa saseasca unde gazda va va fi doamna Marcela Cosnean (o gazda senzationala un adevarat bun de patrimoniu national ) . Pentru a va convinge ca deplasarea merita toti banii puteti apela la informatiile si aprecierile puse la dispozitie pe internet si Facebook . Adresa exacta este Harman , str. Mihai viteazu 441 .

    1. Bine de stiut, multumesc frumos! Iubesc zona Brasovului, am colindat-o, dar nu suficient.

Lasă un răspuns