Am vizitat Cracovia într-un tur organizat, în care erau înscriși 50 de oameni. Nu cunoșteam pe nimeni în afară de ai mei părinți, niște prieteni de familie și prietena mea cu care am mers în excursie. Nici nu m-am gândit să mă interesez de intrarea la obiectivele turistice pe care urma să le vizităm, așa cum fac de obicei. Ajunși în Cracovia, aflu că nu avem rezervare la Auschwitz, așa că încep să dau telefoane. Fiind un grup atât de numeros, aveam neapărat nevoie de ghid și trebuia să ne împărțim în două grupuri de câte 25. Doamnele de la departamentul de rezervări mă anunță politicos că nu mai există ghizi disponibili în limba engleză și că rezervările se fac cu câteva luni înainte. Îi rog să ne dea măcar audio ghid, dar nimic nu mai e disponibil, în afară de un ghid în limba germană. Bun, verific în grup, niciun vorbitor de limba germană, în afară de mine care nu sunt sigură pe limba asta atât de complicată, mai ales când e vorba de istorie, date statistice și de Auschwitz! Neavând altă soluție, confirm rezervarea pentru ziua următoare. Ajungem la Auschwitz. Eu încă sper să fi găsit un ghid în limba franceză ca să-mi fie și mie mai ușor, dar nu, doamna Lucyna, istoric de meserie și ghid de turism în timpul liber, mă așteaptă deja. Îi rog și insist să ne lase să mergem toți împreună ca să nu fac traseul de două ori și sunt, într-un final, de acord. Lucyna îmi dă microfonul și aparatul de transmisie și așteptăm ca toată lumea să dea drumul căștilor în care mă vor auzi. Au urmat 4 ore de viscol, frig de crapă pietrele, un grup de elevi pe care trebuia să-i temperez, concentrare, emoții și sentimente copleșitoare. Nu credeam vreodată că voi ajunge să fac o interpretare consecutivă din germană în română pentru un grup de 50 de persoane, mai ales în asemenea condiții și într-un loc cu o asemenea încărcătură emoțională! Se pare că toate cursurile de interpretariat și de germană n-au fost în zadar.

Auschwitz

Imaginile întipărite în mintea mea, din cărțile citite, din filme, din percepția care s-a dovedit limitată, s-au dovedit mult prea neînsemnate față de copleșitoarele impresii care se derulau continuu. ,,Arbeit macht frei” sau cinismul unui regim nazist macabru.

Cutremurătoarea faimă a lagărului Auschwitz s-a răspândit rapid în întreaga lume, dar chiar și când ajungem acolo și suntem puși în fața dovezilor, a pozelor prizonierilor, a 2000 de kg de păr adunat de la deportați, a zeci de pantofi desperecheați, a mii de perechi de ochelari sparți, nu putem conștientiza chinurile și coșmarurile prin care au trecut prizonierii.

Auschwitz nu este doar un lagăr, ci un complex de lagăre de concentrare și exterminare, construite în jurul orașului polonez Auschwitz (Oświęcim în poloneză). S-a ales acest oraș fiindcă era un important nod feroviar, aflat la confluența râurilor Vistula și Sola. Lagărele principale erau Auschwitz I, Birkenau – Aushwitz II și Monovitz, dintre care primele două se vizitează.

Auschwitz I

Vizita dureroasă la Auschwitz I începe de la poarta lagărului, pe care scrie cu litere mari, din fier forjat Arbeit macht frei – Munca te eliberează. Un mesaj cinic, pus pe o poartă pe care au intrat aproximativ 1.3 milioane de oameni, dintre care 1.1 milioane n-au mai ieșit, un mesaj macabru, care deși îndemna oamenii să lucreze pentru a se elibera, îi trimitea de fapt să se asigure de buna funcționare a camerelor de gazare. Nu departe de această poartă, într-un bloc al torturii, se găsește un vas cu cenușa acestor oameni care sperau că munca le va aduce eliberarea, dar nu le-a adus decât sfârșitul.

Auschwitz I conține mai multe barăci de cărămidă, construite înaintea războiului și folosite în timpul Holocaustului nu doar pentru prizonieri, ci și pentru administrația SS, comandanții lagărului și Gestapo. Cele mai înspăimântătoare locuri din Auschwitz I sunt camera de gazare și primul crematoriu construit în lagăr, singurul care a mai rămas în picioare după eliberarea lagărului.

Naziștii nu-și doreau decât să ucidă: cât mai mult și prin metode cât mai variate și mai crude (injecție cu fenol în inimă, experimente pe prizonieri, împușcături în ceafă), dar numărul morților a devenit atât de mare încât nu mai știau ce să facă cu cadavrele. Ca să îngroape sute de mii de cadavre, aveau nevoie de șanțuri lungi de sute de kilometri, care deveneau problematice din cauza mirosului care stârnise deja agitație în rândul oamenilor, dar și a animalelor care săpau până cadavrele ieșeau la suprafață. În 1942, Heinrich Himmler, șeful SS, împreună cu Rudolf Höss, comandantul lagărului, a luat decizia de a construi crematorii mari care să le permită să ardă mii de oameni zilnic și să scape de cadavrele lor în aceeași zi. Fiecare dintre aceste crematorii, unul în Auschwitz I și trei în Birkenau, au fost construite de evrei, urmând ca ei înșiși să fie arși în cuptoarele ridicate de mâna lor.

Am ales să nu postez poze foarte dure deși fotografiatul era permis și în crematorii.

Gardul de sârmă ghimpată împrejmuiește lagărul

Unul dintre blocurile terorii

Perii recuperate după eliberare

Locul unde a fost spânzurat Hoss, la 10m de crematoriul din Auschwitz I

Doamna Lucyna

Sharing is caring!

Comments

comments