O călătorie în Japonia este asemenea unei călătorii în viitor în care totul este extrem de bine pus la punct și de eficient. Paradoxul face că, deși este una dintre cele mai digitalizate țări din lume, Japonia este puternic ancorată în tradiție. Țara este un summum al opozițiilor și al contrastelor care surprind în permanență vizitatorii, dar care localnicilor li se par absolut firești.
Este o țară aparte, unică, diferită de tot ce am văzut până acum și asta am simțit-o de când am coborât din avion și ne îndreptam spre cazare. Sistemul de transport în comun este atât de complex încât există șanse mari să nu-l înțelegi din prima. Se împarte în autobuze, metrouri, trenuri locale, express, sub-express, linii private, trenuri rapide și lista sigur nu e închisă. După ce te dumirești cu ce să circuli și te simți mai liniștit, te trezești într-o stație de metrou care are vreo 50 de ieșiri. Nord, sud, est, vest, sud-vest, nord-est, înspre strada X, înspre strada Y, Exit 1, Exit 2, Exit 10, pe unde s-o apuci ? Pe lângă numeroasele ieșiri, mai are și câteva niveluri, scări normale, scări rulante sau un întreg mall subteran din care nu mai știi cum să ieși. Atunci realizezi că Japonia este un pachet prea complex ca să-l înțelegi într-un timp atât de scurt.
Așa arată un mall subteran dintr-o stație de metrou
Ce m-a surprins plăcut a fost traficul redus din orașe. Mă așteptam să văd coloane de mașini blocate la semafor, dar traficul rutier s-a mutat în metrou. Metrourile sunt atât de pline încât riști să fii dus pe sus de mulțime și să nu atingi solul preț de secunde bune. Există chiar și un om al cărui job este să împingă oamenii în conservă, pardon, metrou, ca să se folosească la maximum spațiul ! Așteptarea de la metrou m-a dat pe spate. În Japonia, linia la metrou nu este imaginară ca în alte țări dezvoltate, ci este bine delimitată și respectată cu rigurozitate. Se formează coloane, oamenii sunt perfect aliniați și așteaptă cuminți până le vine rândul să intre în metrou. Apoi, într-un sincron care pare regizat, mărșăluiesc înspre metrou.
Odată intrați în metrou, toți tac mâlc și se cufundă în telefonul mobil. Mesaje, social media, anime sau magna, ce mai contează? Important e că ai smartphone și te poți concentra la el fără să îți pese de ce se întâmplă în jur. Deși sunt extrem de politicoși, disciplinați și respectuoși, nu cedează locul persoanelor în vârstă sau femeilor însărcinate. Acesta ar fi primul și cel mai mare minus pe care l-am depistat.
O mare proporție dintre cei norocoși care prind un loc, adorm instant. În orice poziție și chiar și pentru 5 minute. Asta se datorează în mare parte programului de muncă. Etica muncii din Japonia este exemplară. Funcționarii, adică acei salarymen îmbrăcați în costume negre, cămașă alba și cravată neagră care par trași la indigo, fac navetă în medie două ore pe zi până la birou și acolo petrec alte 10 ore. După programul de lucru, salariații ies în oraș pentru a servi o băutură. Nici nu e de mirare că dorm pe unde apucă sau că nu mai ajung acasă și înnoptează la hotelurile capsulă, create special pentru ei.
Hotelurile capsulă constau într-o „cameră” de mărimea unui șifonier cu o saltea, un umeraș, o priză, un bec și în funcție de situație, seif si televizor. În trecut, doar bărbații aveau voie să se cazeze în hotelurile capsulă, dar în prezent sunt câteva, puține la numar, care acceptă și femei. Dacă vreți să încercați pe propria piele experiența japoneză, vă puteți caza și voi într-un hotel capsulă. Eu am făcut-o și as repeta-o.
Dacă tot am început să vorbim de transport, nu pot să trec cu vederea un eveniment care m-a frapat. În autobuze, ieșirea se face pe ușa din față unde se plătește călătoria. În Kyoto, autobuzul era prea plin și șoferul a deschis ușa din spate. Oamenii ar fi putut să coboare fără să plătească, dar fiecare dintre ei și-a plătit călătoria unui angajat care era în stație. Domnul, la rândul lui, a dus toți banii primiți șoferului.
Să revenim puțin și la metrouri și trenuri. Pentru a ușura accesul persoanelor cu dizabilități, există un număr de telefon pe care îl apelează și anunță stația în care vor să urce/coboare din metrou. Un angajat pune o rampă mobilă la ușa unde persoana respectivă vrea să coboare sau să urce. În plus, totul este semnalizat pentru persoanele nevăzătoare : liniile de metrou, ieșirile și marginile peronului.
Trebuie să fiți foarte atenți la maniere și comportament. Dacă faceți schimb de cărți de vizită, țineți cartea primită cu ambele mâini, pe orizontală și tratați-o ca pe un lucru de mare valoare. La fel vor trata și ei orice act sau ban primit de la voi. Dacă intrați în templu sau în casa cuiva, este obligatoriu să vă descălțați. Un alt lucru rău privit este suflatul nasului în public. Încercați să vă retrageți într-un loc izolat ca să vă suflați nasul. Japonezii mulțumesc sincer pentru orice lucru. Pe lângă “arigato”, se vor înclina în fața voastră în semn de recunoaștere și pot rămâne în poziția asta secunde bune sau chiar un minut. În trenurile de mare viteză, controlorul mulțumește pasagerilor de fiecare dată când intră sau iese din vagon, înclinându-se adânc în fața lor.
Politețea excesivă este prezentă și pe stradă. Dacă întrebam de o adresă, majoritatea niponilor se abăteau din drumul lor ca să ne conducă la locul cu pricina. Puțini vorbesc engleză, dar turuie în japoneză ca dovadă de bun simț. Eticheta lor este prea complicată pentru noi, vesticii, și de câteva ori ne-am găsit în situații pe care nu știam cum să le interpretăm. Mai ales la masă când îi auzeam cât de zgomotos sorb din supă și noi știam că nu trebuie să facem asta.
Poate este cam tabuu să vorbim despre toalete, dar ele au devenit un fenomen cultural de mare interes. Toaletele japoneze au un panou de comandă cu multe butoane și instrucțiuni desenate care te pot pune în încurcătură dacă nu sunt traduse în engleză. Vasele de toaletă pot funcționa pe post de bideu și au opțiunea de a spăla și de a spraya « beneficiarul » printr-o simplă apăsare pe un buton. Pe lângă faptul că au capace încălzite, folosesc și sunete de fundal care imită o apă curgătoare. Cele mai deștepte vă întâmpină ridicând automat capacul când deschideți ușa. Producătorul principal, Toto, a investit 60 de milioane de dolari într-un muzeu dedicat toaletelor de tip “Washlet”. Deschiderea a avut loc anul acesta, în 2017 și s-a bucurat de 30.000 de vizitatori în primele 3 luni de la deschidere.
Acesta este doar începutul unei călătorii care ne-a încărcat sufletește de trăiri și emoții, dar care ne-a și obosit după 20 km umblați zilnic. În Japonia, trebuie să umblați cum n-ați mai umblat vreodată și veți vedea de ce în episoadele următoare. Până atunci, vă spun doar că Japonia este despre discplină, locuri splendide, super tehnologie și mega-siguranță. Japonia este altceva, Japonia trebuie trăită, nu povestită !
Contraste arhitecturale în Hiroshima
Traficul rutier în Tokyo cu Mario și Luigi în prim plan
Metrourile au vagoane doar pentru femei
Un metrou gol, dar oamenii la fel de concetrați pe telefoane sau cărți
Trecutul coexistă cu noul
În stângă, salarymen în metropola Tokyo. În dreapta, o gheișă care mulțumește unui client în Kyoto.