Ayutthaya a fost capitala Thailandei între anii 1350 și 1767 și este una dintre cele mai vechi așezări din Asia de Sud-Est. Este orașul de suflet al thailandezilor, capitala lor spirituală și un tezaur al artei și arhitecturii locale. Merită vizitat chiar și pe fugă, pentru a descoperi măcar o fârâmă din splendoarea templelor budiste.
Cum ajungem acolo?
Orașul se află la 85 de km de Bangkok, de unde puteți merge fie în tur organizat, fie pe cont propriu, cu autobuzul sau trenul. Prețul biletului de tren începe de la 20 de baht (2.5 lei) la clasa a treia cu banchete de lemn și geam deschis, 65 de baht (7.8 lei) clasa a doua cu banchete mai confortabile și aer condiționat și aproximativ 250 de baht (30 lei) pentru tren Express, la clasa a doua. Nu am sesizat nicio diferență între tren normal și Express în ceea ce privește durata călătoriei, deci nu are sens să vă irosiți banii pe un bilet pentru Express.
Transportul în Ayutthaya
Ayutthaya conține o mulțime de temple budiste întinse pe o suprafață mare, așa că nu recomand nimănui s-o ia la pas. Noi am închiriat un tuk-tuk cu 800 B (95 lei) pentru 3 ore, dar fiindcă era foarte cald, n-am rezistat nici măcar 3 ore și am plătit într-un final 550 (65 lei). Puteți negocia destul de mult cu șoferii, dar nu exagerați pentru că se supără și sigur nu vreți asta. O alta variantă ar fi un tur printre ruine cu bicicleta, cu siguranță mult mai distractiv și antrenant, dar dacă aveți și voi parte de o zi “toridă de iarnă“, nu este cea mai bună idee.
Templele din Ayutthaya
Ayutthaya era un oraș înconjurat de ape, cu o populație de 1 milion de oameni, o fortăreață greu de cucerit de popoarele vecine. Datorită acestei poziții strategice, a devenit un important centru comercial al Thailandei, fiind vizitat de multe grupuri de negustori din Europa, China și India. Această perioadă înfloritoare a făcut ca Ayutthaya să devina capitala țării în 1305. Timp de 400 de ani de la primirea titlului de capitală, orașul s-a dezvoltat enorm. A fost condus de 33 de regi care au construit treptat templele budiste pe care le putem admira în prezent. După 4 secole de glorie și putere, dar pline de tentative de cucerire și lupte grele duse de thailandenzi, Ayutthaya a cedat în anul 1767 în fața birmanezilor (actualmente, locuitorii Myanmarului). În urma luptelor sângeroase dintre cele două popoare, mii de oameni și-au pierdut viața și majoritatea templelor din regiune au fost distruse de flăcările mistuitoare provocate de cotropitori. Orașul a fost transformat în ruine, iar în prezent mai sunt doar 100.000 de locuitori. Deși templele nu au fost restaurate nici până în ziua de astăzi, Ayutthaya este vizitată zilnic de sute, chiar mii de turiști, ea fiind marca puterii și influenței unui imperiu.
Dintre cele 7 obiective turistice pe care doamna noastră șoferiță le avea pe listă, am reușit să vizităm doar 4 temple și o statuie imensă cu Buddha adormit. Având în vedere că religia predominantă în Thailanda este budismul, practicat de peste 90% din populația țării, nu este de mirare că Ayuttaya este orașul lor de suflet.
Probabil cel mai cunoscut ditre temple este Wat Phra Si San Phet (wat înseamnă templu), care obișnuia să fie inima complexului religios în anii de glorie ai orașului. Era cel mai mare și impunător dintre temple, dar în ciuda mărimii și grandiozității sale, a fost și el distrus pe alocuri. Totuși, templul se prezintă într-o stare bună față de restul și încă se poate vizita interiorul lui, iar statuile lui Buddha, care-l înconjoară, sunt, spre surprinderea mea, intacte.
Al doilea templu pe care l-am vizitat a fost Wat Ratchaburana cu un turn central minuțios sculptat. În 1957, templul a fost prădat de o bandă de hoți care a furat o colecție impresionantă de artefacte de aur și bronz, statui de-ale lui Buddha și alte obiecte valoroase. Hoții au fost prinși după o vreme, dar multe dintre obiectele furate nu au mai putut fi recuperate.
Personal, cel mai mult mi-a plăcut Wat Mahathat. Suprafața pe care a fost construit templul este foarte mare, ceea ce denotă importanța lui și numărul considerabil de credincioși care veneau aici în fiecare dimineață să se roage. Ce are în plus fața de celelalte temple este capul lui Buddha încadrat de rădăcinile întortocheate ale unui copac. Chiar dacă nu ați vizitat Thailanda, sunt șanse mari să fi văzut această față în reviste, cărți, reclame sau documentare.
Taxa de intrare este de 20 – 50 Baht, depinde de fiecare templu în parte. Am observat că multă lume intră fără să plătească.
Alte obiective turistice din oraș ar fi Muzeul Național și Palatal Regal. Din cauza caniculei, nici n-am îndrăznit să mergem până acolo.
Ce și unde mâncăm?
Noi am mâncat la restaurantul plutitor Pae Tevaraj, construit pe râul Chao Praya. Mâncarea a fost bună, dar nu extraordinară și, ca de fiecare dată, nu ne-am bazat pe intuiție, ci ne-am ales mâncarea în funcție de pozele din meniu care arată total diferit față de realitate. Dar nici nu a mai contat când aveam o priveliște așa frumoasă.
Merită să încercați și înghețata locală de fructe. O veți găsi în fata multor temple. Un desert popular al locului este un fir de zahăr învelit în aluat copt.
Sfaturi :
Ar fi bine să aveți o eșarfă cu voi pentru că aerul condiționat din tren este destul de puternic și uneori poate fi chiar frig. Dacă sunteți sensibili, mai bine vă cumpărați bilete la clasa a treia : ieftin, comod și fără dureri de cap sau ochi roșii. 🙂
Aceste temple sunt destinate mai mult turismului, codul vestimentar nu e atât de strict.
Biletele de tren se pot schimba cu o oră înainte de plecarea trenului. Noi nu le-am schimbat la timp, dar am vrut să plecăm mai repede, așa că am fost dispuși să renunțăm la clasa a II-a din trenul și să mergem la clasa a III-a. Dacă vorbiți frumos, totul se rezolvă.
Luați cu voi multă, multă apă. O să aveți nevoie.
Nu credeam că o călătorie cu trenul poate să mă pună pe gânduri, dar timp de două ore am stat și am dmirat calmul și răbdarea oamenilor. De fiecare dată când trenul stătea 20 de minute în loc de 2 minute într-o stație, ei așteptau liniștiți, se uitau pe geam și zâmbeau. Dacă ni se intersectau privirile, îmi zâmbeau toți și sunt convinsă că ar fi vrut să și vorbească cu mine, dar bariera lingvistică ne împiedica. Mi-a plăcut să văd că au încredere în sine, mai ales controlorul care impunea respect prin postură, gesturi și cuvinte. Și de această dată, Thailanda m-a învățat o lecție!
Gara din Bangkok și o doamnă zâmbitoare
Wat Phra Si San Phet
Cu Buddha în stânga și dreapta
Wat Mahathat – preferatul meu
Celebrul cap al lui Buddha ascuns între rădăcinile copacului
AȘA NU! Nu recomand nimănui să călărească un elefant.
Restaurantul de pe râu
Clasa a III-a, coafura rezistă!