Cervinia, locul în care se schiază de toamna până primăvara

Nov 10, 2025 | Europa, Italia

Final de 2024, îi spun lui Alex că mi-e tare dor de o vacanță la munte, în care să ne putem da cu placa toată ziua. În ultimii doi ani, am fost mereu cu Alma și ne dădeam pe rând. Unul stătea cu ea, celălalt se dădea. Nu am mai coborât împreună o pârtie de prea multă vreme.

Fix în aceeași perioada, mi-a povestit un prieten despre Cervinia, Italia. Nu știam stațiunea, dar am căutat câteva poze și ne-a convins. Am legat totul cu weekendul prelungit din 24 ianuarie când avea și mama vacanță la școală și duși am fost! 🙂

Așadar, dacă ai un weekend prelungit pe care vrei să-l petreci în străinătate, la munte, Cervinia este locul ideal. Vă spun și de ce.

Peisaje superbe

Imaginați-vă o dimineață cu cerul senin, munții acoperiți de zăpadă strălucind sub soare, și tu pe pârtiile perfecte, schiind la poalele unuia dintre cei mai faimoși munți din lume, Matterhorn! Coborâți pe pârtia 7, lungă de 11km, și vedeți și Mont Blanc în depărtare. Adevărul este că peisaje spectaculoase ca aici nu-mi amintesc să fi găsit în altă stațiune (sunt convinsă că sunt, dar eu n-am ajuns în ele). În plus de asta, zăpada este garantată datorită altitudinii mari.

Domeniu vast de schi

Cervinia are 150km de pârtii, majoritatea roșii (late, nu foarte abrupte, pentru intermediari). Mai mult decât atât, stațiunea este legată de Zermatt (Elveția), unde mai sunt peste 200km de pârtii. Pârtiile de pe ambele părți ale graniței sunt conectate, ceea ce îți permite să schiezi de pe o parte pe alta fără să ieși din zona de schi. Trecerea între țări este condiționată de vreme. Dezavantajul este că nu afli întotdeauna la prima oară dacă se deschide legătura și trebuie să achiziționezi skipass pentru ambele stațiuni. Dacă vremea nu permite legătura, nu se rambursează banii achitați în plus, adică 20 euro.

Sezon lung de schi

Datorită altitudinii, sezonul de schi este mult mai lung decât în alte stațiuni. Poți schia aproape tot anul, de la sfârșitul toamnei până la începutul primăverii.

Atmosferă italiană, cu influențe elvețiene

Cervinia este o stațiune italiană, dar cu un farmec elvețian deosebit. Te vei bucura de ospitalitatea italiană, de mâncăruri delicioase precum „fondue” sau „raclette” și de vinuri excelente, în timp ce te relaxezi în atmosfera montană, ușor mai calmă decât în alte stațiuni din Alpi.

Apres-ski în stil italian

După o zi de schi, Cervinia te va răsfăța cu o selecție de baruri și restaurante unde poți savura un vin fiert sau un cocktail de după ski. Și nu uita de pizza și paste! Relaxează-te într-o atmosferă prietenoasă și de poveste.

Activități de iarnă pentru toată familia

Dacă schiul nu este pentru tine, Cervinia oferă multe alte opțiuni! Poți încerca drumeții pe zăpadă, patinaj sau chiar săniuș. Stațiunea este perfectă pentru o vacanță în familie sau cu prietenii.

Ușor accesibil

Se ajunge ușor din România. Puteți zbura din Bergamo, de unde închiriați o mașină, iar în 3 ore sunteți în Cervinia.

Detalii și prețuri

Zbor

Noi am zburat cu WizzAir din Cluj în Bergamo. Biletele au costat 250 lei dus-întors, cu WizzAir Discount, fără bagaj de cală. Mereu călătorim doar cu un ghiozdan de 30L și ne descurcăm perfect așa.

Echipamentul sportiv la WizzAir costă 339 LEI/sens. Noi am dus o husă în care am pus două plăci, două perechi boots, două căști și ochelari + salopetele de schi și alte câteva mărunțișuri îndesate acolo.

Mașină închiriată

Am fost 5 adulți + un copil <2 ani, așa că am închiriat două mașini: una cu cutie automată de la Autovia, alta cu cutie manuală de la Ok Mobility. Teoretic, ambele mașini ar fi fost extrem de ieftine pentru 4 zile (aproximativ 10 euro/zi), DAR ne-am confruntat cu două situații:

  1. Autovia: de aici am închiriat mașina cu cutie manuală, unde aveam incluși doi șoferi în preț. Am făcut rezervarea pe Booking pe numele tatălui meu, uitând complet că avem nevoie de card de credit pe numele lui. Ajunși la ghișeu, cardul de credit era pe numele mamei mele și nu au vrut să ne dea mașina așa. Ne-au oferit o soluție: să plătim asigurare full de 260 euro deși noi plătisem deja asigurare pe booking. Ne-au oferit scaunul de copil gratis în banii aceștia, altfel ar fi fost 40 euro.
  2. Ok Mobility: de aici am închiriat mașina cu cutie automată, tot așa pentru o sumă mică de bani. Când am ajuns la ghișeu, nu mai aveau nicio mașină din clasa rezervată de noi și ne-au obligat să mai plătim 20 euro pentru upgrade la mașină…deși nu era vina noastră că nu ne-au rezervat mașina.

Mașinile vin cu cauciuri de vară, dar aveau lanțuri în portbagaj. Nu am avut nevoie de ele, drumul fiind destul de uscat când am ajuns noi. Circulau constant mașini care curățau drumul unde era zăpadă mai mare.

Partea bună a fost că la întoarcere am avut timp să vizităm și Milano, și Bergamo.

Cazare

Recomand să vă luați cazare în Cervinia sau Valtournenche. Ambele localități sunt la înălțime mare și sunt șanse mari să aveți zăpadă și în afara pârtiilor. Valtournenche este la o altitunde mai mică decât Cervinia, dar partea bună este că pleacă și de aici o telecabină. Noi am rezervat totul pe ultima sută de metri și căutam un spațiu mare, cu cel puțin două dormitoare, bucătărie și parcare. Am găsit mai multe variante la 30-40min de Cervinia și am rezervat o casă în Saint Vincent.

Casa avea două dormitoare, o canapea extensibilă, două băi, două locuri de parcare și mic-dejun inclus. A costat 2000 RON pentru 4 nopți, cu mic-dejun inclus la hotelul de lângă noi.

Skipass Cervino Ski Paradise

Skipass pe o zi întreagă: 61 euro/adult

Skipass pe jumătate de zi (7-12 sau 12-16): 50 euro/adult

Skipass Cervinia + Zermatt: 80 euro/adult (dacă vremea nu permite legătura, diferența de preț față de skipass de o zi nu va fi returnată)

Prețuri apres-ski și restaurante

De fiecare dată spunem că atât a ajuns de scump Clujul încât a ajuns să ni se pară ieftin oriunde mergem. Aici se văd câteva prețuri de sus, de la unul dintre restaurantele de pe pârtii.

Ce mai puteți face în zonă

  • Să mergeți la Mont Blanc
  • Să vizitați castelele și cetățile de pe Valea Aosta – unul ar fi Forte di Bard
  • Să petreceți o zi la patinoarul și săniușul din Cervinia
  • Să mergeți la SPA
  • Plimbare cu sania sau trăsura trasă de cai

În concluzie, dacă vă doriți o vacanță de iarnă activă, dar și relaxantă, cu o combinație de peisaje impresionante și activități diverse, Cervinia este alegerea perfectă. Noi ne-am îndrăgotit de această zonă din Alpi și am vrea să revenim. Poate și vara, de ce nu?

Comments

comments

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Conținut

Loading table of contents...